Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Educația, boala (curabilă? a) Occidentului

Nu singura și nu numai boală, desigur. Cauză și efect (a/al decăderii), teren de experimentare (a utopiilor care cultivă slăbiciunile bioinerente ale omului: comoditatea/lenea, hedonismul, atracția entropiei, nevoia de apartenență), „bulgăre de zăpadă” scăpat de sub control (înspre apusul civilizației?) – și încă altele la fel de alarmante. Ar trebui discutate pe îndelete toate acestea, ajunge să privim în jur, lucid și sincer, și, mesajul textului de față, să citim, pentru că mult s-a scris despre toate.

Mi s-a întâmplat de mai multe ori ca editorialul să „rimeze” cu unele texte care-l urmau în revistă, chiar dacă era gata înainte de primirea textelor, dar, de data aceasta, el este chiar efectul direct al unui articol, cel al lui Alexandru Mărchidan, despre cărțile Invitație la lectură. De ce nu este totul roz? (2014) și De la 1984 la Minunata Lume Nouă (2015) ale profesorului sibian Manuel Valeriu. O multiplă revelație. Am făcut imediat rost de cărți (slavă Domnului, s-a putut, pentru că, adesea, cărțile de tipul acesta nu sunt ușor de procurat) și revelația s-a confirmat-accentuat.

Știam că încă mai există oameni lucizi, la noi și prin lume – nu-l știam pe dl Manuel Valeriu, deși ar fi trebuit, având în vedere ce cărți a tradus (a se parcurge articolul dlui Mărchidan – și pentru o prezentare „de fond” a celor două titluri amintite mai devreme). Există inclusiv prin Occidentul „civilizat”, mă gândesc la America de Nord, Europa, zonele „americanizate” ale planetei. Știu că „autorii incomozi” nu sunt popularizați în țările lor sau în afară, ba chiar dimpotrivă, că multe cărți fie nu li se publică, fie tirajele sunt confidențiale și promovarea nulă, chiar dacă de multe ori ei sunt nume importante, cu operă și premii, inclusiv Premii Nobel. Filosofi, istorici, pedagogi, psihologi și sociologi, scriitori, teologi, uneori venind și dinspre științele numite „exacte”. Cărturari, gânditori, cu o mare experiență de viață, știu ce spun, privesc lumea competent, „la rece”, oameni liberi, care îndrăznesc să strige că împăratul este gol, în ciuda curtenilor (orbi?, cumpărați?, oportuniști? năuci? combinații ale acestora?) care laudă hainele inexistente ale suveranului.

Un veritabil senat al înțelepților planetei formează acești oameni care ne spun, nu de azi, de ieri, că omenirea (Occidentul) a luat-o razna, că merge pe contrasens, din eroare în eroare, iar erorile au ajuns aberații, pun deja în pericol viitorul planetei, al civilizației.

Mirarea-dezamăgirea-spaima mea, tot mai mare cu fiecare carte citită și cu fiecare privire în jur, de la dâmbovițenia noastră la potomacii de pe Sena și la senilii de pe Potomac (iertat fie-mi malițiosul joc de geo-cuvinte), este cum se poate ca lumea să se prefacă, suicidal masochistă, că nu aude, nu vede, drept care nu citește, nu ascultă, nu ia în seamă, că toată lumea se plânge, la noi și aiurea deopotrivă, inclusiv politicienii, „decidenții”, că profitorii profită, molozarii demolează, mercenarii trădători fac spume docte și se hlizesc în continuare, la TV și pe internet, în timp ce „omul nou” se ascunde în turmă, homuncul anonim, iar turma molfăie iarbă, votează, se distrează și ignoră tot ce nu ține de supraviețuirea individuală, sau, mai rău, îi urmează docilă pe „formatorii de opinie” și, la comanda directă sau subliminală a acestora, îi sfâșie pe cei care n-o lasă să doarmă sau să voteze „cum trebuie” (în „stâna” delimitată de triunghiul Tisa-Nistru-Dunăre, asta însemnând, nu-i așa?, a vota „pentru vocația noastră euro-atlantică”)…

Cine (se face că) nu înțelege sensul și gravitatea celor spuse mai devreme, alegerea lui este! Să mormăie cât vrea, scos din confortul de dinainte de deschiderea revistei, dar să citească textul dlui Al. Mărchidan, să citească rândurile care urmează, cărțile dlui M. Valeriu și, la limită, cărțile pe care acesta le invocă, deschizând o ușă spre o bibliotecă incomodă, acum, câtă vreme aceasta mai există, nu i se va da foc… Pentru că într-acolo merg lucrurile – cu complicitatea celor care văd și tac. În rândurile care urmează voi relua câteva citate din aceste cărți, altele decât cele dăruite nouă de articolul dlui Mărchidan. Asta, pentru a se vedea că voci importante au semnalat de multă vreme că lumea este bolnavă, că educația are metastaze. Așadar:

Jacques Barzun (prof. univ., SUA): „Analfabetismul funcțional atinge cifra de 60 de milioane de americani. La originea acestui dezastru, 50 de ani de utilizare a metodei look-and-say. (…) Totul se prăbușește atunci când se dorește trecerea de la egalitatea în drepturi la egalitatea persoanelor, impunând tuturor același vid intelectual și cultural cu efecte barbarizante.” (1991)

Thomas Molnar (prof. univ., SUA): „Actuala civilizație ne-a redus la starea de roboți, agitați în mod uniform ca marionetele la capătul sforii. Cultura atlantică poate fi numită și postmodernă, globală, industrială, tehnologică și desacralizantă; ea e caracterizată printr-o gândire mecanică, un mod de viață mașinal, o imitație automată și un control din ce în ce mai centralizat al faptelor și gesturilor noastre. Riscul enorm pe care-l avem cu ivirea unei culturi atlantice e acela că ea este programată pentru a aboli cultura, a o separa de imaginile și semnalele care ne vin de la divinitate. (…) Consecințele sunt: relații umane aseptizate după formulele în vogă, un conformism imediat și total.” (1994)

Liliane Lurçat (psiholog, Franța): „Ideologiile au invadat școlile de formare a dascălilor. (…) Exigența școlară se diluează în diversitatea activităților, distincția dintre esențial și neesențial se estompează. (…) O distrugere lentă și metodică a învățământului, operată de sus, sub efectele combinate ale scientismului și rătăcirile ideologice ale Noii Educații.” (1998)

„Pentru a înțelege școala franceză de astăzi trebuie să cunoaștem evoluția școlii în Statele Unite. (…) Criza gravă pe care o traversează școala publică în America, devastată de lipsa de cultură și de violență, nu constituie nicidecum o frână în calea entuziasmului reformatorilor științelor educației.” (1999)

Claude Meunier Berthelot (profesor, Franța): „Așa-zisa refacere a școlii își are izvorul în planul revoluționar din 1793, iar ceea ce guvernanții încearcă să ne prezinte ca o reconstrucție a sistemului educativ este în realitate exact opusul: e vorba de dărâmarea completă a acestui sistem. Școala este golită de conținutul și de sensul său.” (2015)

Pascal Bernardin (Franța, pe coperta unei cărți a sa): „Care sunt rațiunile profunde ale crizei școlare? Sprijinindu-se pe texte emanând de la UNESCO, Consiliul Europei, Comisia de la Bruxelles, texte în care este expusă clar filosofia generală a revoluției pedagogice, autorul arată că astăzi obiectivul prioritar al școlii nu este de a oferi elevilor o formație intelectuală, ci de a fi vehiculul unei revoluții culturale și etice destinată a modifica valorile, atitudinile și comportamentele popoarelor la scară planetară. Tehnicile de manipulare utilizate la toate nivelurile nu se disting deloc de tehnicile de spălare a creierului. Iar elevii sunt primele victime.” (1995)

Mai clar și mai convingător nu se poate. Iar cele două cărți ale dlui Manuel Valeriu abundă în citate similare (însoțite de scurte prezentări ale autorilor, dând greutate spuselor lor).

În concluzie, la noi ca peste tot, în particular, ca în Franța și în Statele Unite, cei doi „licurici” (bezmetici, în ceea ce privește educația) spre lumina cărora cătăm cu o evlavie toantă de câteva decenii… Dixi et salvavi amimam meam, cu iluzia că mi-am făcut datoria, față de părinții din părinți și față de nepoți, dar tot mai des am sentimentul că trag de frânghia unui clopot scufundat în mâlul pe zi ce trece mai lipicios al postcivilizației corecte politic…