Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Sechestrarea în prezent

Poate părea o metaforă, ca formulare chiar este, dar trimite spre un fapt cât se poate de real, pe care-l trăim cu toții, omenirea fiind vizibil împinsă într-acolo de un număr bun de decenii și abandonându-se voios-inconștient-masochist acestei capcane.
Pe scurt, trecutul este diagnosticat ca nefrecventabil, toxic de-a dreptul, viitorul este zugrăvit ca o aglomerare de crize-catastrofe – ni se ia trecutul, ni se ia viitorul, între acestea ne rămâne prezentul, să-l trăim, așadar!
Acum, aici! Intens-inconștient. Muncește, împrumută-te, cumpără, consumă, aruncă – repeat! Ultimul verb este (ca) o instrucțiune de limbaj de programare, se potrivește perfect „omului nou”, așa cum este el proiectat, așa cum devine cu fiecare zi. Se poate intercala pe undeva și comanda votează!
Suntem exact ce și cât este memoria noastră – o spun înțelepții, o spun bătrânii, o spun poeții și istoricii (cei care-și onorează meseria și menirea, nu mercenarii corporatocrației, eventual recrutați prin intermediul (geo)politicii). De la genele purtate în fiecare dintre miliardele de celule care formează un trup de locuitor al plane-tei până la cultura de adâncime a unei societăți, a unui popor, suntem rezultatul memoriei, al amintirii a tot ce ne-au dat părinții din părinți. Nucleotidele mirabilei duble spirale și prin ele întreaga alcătuire. Limba, credința, obiceiurile, modul de a privi spre cer sau spre gardul vecinului și prin ele întreaga comportare, personală și socială. Suntem punctul de convergență al istoriei de individ, de neam, de specie.
Suntem, în particular, limba pe care-o vorbim. Căci spune Eminescu (Timpul, 29 aprilie 1882): „Cine cunoaște în mod cât de elementar ce va să zică limba, cine știe că ea acoperă pe deplin spiritul și că dezvoltarea limbii e chiar dezvoltarea inteligenței, iar aceasta din urmă e laboratorul întregii activități musculare și cerebrale, acela va înțelege că a sili pe un popor să învețe altă limbă înseamnă a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci și economic și politic inept.”
Să nu uităm că limba ce-o vorbim este maternă, iar cuvântul patrie vine de la pater-tată.
Abrupt și plin de înțelesuri o spunea Eminescu, acum un secol și aproape jumătate. Ştia probabil ce scrisese Wilhelm von Humboldt (1767-1835) cu ceva decenii înainte-i („Fiecare limbă descrie un cerc în jurul poporului căruia îi aparține și nu se poate ieși din acest cerc decât intrând în altul. De aceea, învățarea unei limbi străine însemnă, de fapt, achiziția unui punct de vedere nou în înțelegerea lumii”.), dar abia prin secolul XX filosofii, pedagogii și lingviștii, semioticienii au detaliat și explicat.
Dar, memoria este incomodă pentru cei care ne numără. Pentru cei care numără banii care evaluează valoarea noastră de piață. Istoria înseamnă familie, neam și țară, independență și suveranitate, tradiție și limbă. Priveam cândva de sus istoria (aprilie 2019), vorbeam despre nevoia-obsesia omenirii pentru colonii, sclavi și piețe – de aici, sabotarea istoriei, „războiul împotriva memoriei” (sintagmă curentă prin titluri recente – lumea „civilizată” știe, dar se face că nu a aflat încă…), demitizarea, destructurarea, rescrierea (corectă politic, versiunea „modernă” a limbajului de lemn generalizat și promovat agresiv, inclusiv juridic). După ce, speculativ-sofistic, fericitul Augustin ne spunea că trecutul nu există (contradicția gramaticală era extrapolată existențial), ne asigura, totuși, că acesta ființează în amintire. Nici măcar atâta luciditate nu au fericiții de astăzi. (Voi reveni imediat la sintagma scrisă cursiv.)
Trecutul este vină și eroare, în balanță, viitorul este spaimă și incertitudine, singura certitudine fiind spaima. Crize peste crize și deasupra acestora alte crize sunt anunțate zilnic, într-un concert contrapunctic. Dirijat sau curgând întâmplător, nu are importantă, efectul este același. Poluare, încălzire globală, topirea ghețarilor, suprapopulare, migrații, resurse pe sfârșite, viruși scăpați de sub control, arme, armate, terorism, criminalitate, roboții și asteroizii, extratereștrii și intratereștrii, acceleratoarele care creează găuri negre, Soarele care îmbătrânește… Niciun pic de atractivitate nu mai are viitorul…
Ne rămâne prezentul. Gaudeamus igitur, juvenes dum sumus!
Să trăim acum și aici, să ne bucurăm (zis-a latinul) – să fim fericiți, zice orice zombi (sinonim deocamdată confidențial pentru „omul nou”) în devenire! Să consumăm adică, să ne distrăm, să facem scop și criteriu din adrenalină. Carpe diem! – că nimic nu e cu totul nou sub soare. După noi, potopul! – ca să nu mai fie nimic trainic sub soare. Distracție – distragere, cuvinte înrudite, stări învecinate.
„Să nu sacrificăm prezentul de dragul viitorului” era până deunăzi un îndemn jumelat cu „Să nu sacrificăm (nici) viitorul de dragul prezentului”. Partea a doua este de-acum împinsă în uitare. Nu ne putem distra/distrage cu înțelepciunea alături…
Reiau, completat, „programul de calculator” de prin paragraful al treilea: Muncește, împrumută-te, cumpără, con-sumă, aruncă, distrează-te, între timp, votează (fără a alege) – repeat!
Gâze vioaie, dar aptere, sechestrate prin manipulare în folia de chihlimbar a prezentului…