Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

2024, un an pentru istorie

Pentru a estompa aparența… nostradamiană a titlului (deși, cine nu e interesat de previziuni ale viitorului, cine nu-și imaginează măcar scenarii în direcția asta?), mă grăbesc să adaug că, în ultima vreme, fiecare an e „un an pentru istorie”, iese din rând cu ceva memorabil. Memorabil pe termen scurt, dar sentimentul este că „trăim vremuri speciale”, care au toate șansele să rămână și pe termen lung în carte. De câțiva ani buni tot zic că sunt toate semnele că parcurgem un punct de inflexiune a evoluției umanității, că lucrurile trebuie și sunt pe cale să se schimbe, structural- paradigmatic, să fie altfel, pentru că așa nu se mai poate continua.

Umanitatea a acumulat prea multe probleme, unele grave, de fond, altele gratuite, unele inevitabil-organice, altele create mai degrabă din exces de zel decât din necesitate (vezi comicăria tristă a corectitudinii politice, cu excrescențele genderiste, inclusiviste, progresiste, rezumate sau nu în inițiale mereu neîndestulătoare) – dar tot probleme se cheamă. În context, nu pot să nu reamintesc spusa lui Tocqueville, cum că excesul de justiție socială atrage după sine un exces de frustrare socială, dar îmi vin în minte și alte vorbe înțelepte, unele cu semnatari celebri – Napoleon: În fața banului, justiția este neputincioasă! – altele folclorice: banii caută tot mai mulți bani, puterea caută tot mai multă putere. Iar statisticile spun că un procent din populația lumii are în posesie 90% din banii lumii. Să admitem că numerele ca atare sunt aproximative, dar ideea rămâne – și se poate extrapola cu destulă siguranță: după pandemie și după războiul din Ucraina, numărul miliardarilor a crescut și tot crește, probabil că deja două procente din populația lumii stăpânesc/vor stăpâni 95% din banii lumii… Dacă punem cele dinainte în relație (cauzală) și ne mai reamintim și că lumea e bine organizată (ONU, BRICS, UE, NATO și câte vor mai fi fiind), ceea ce înseamnă eficiență în principiu, dar și vulnerabilitate în fața influențelor interesate, ajungem la o imagine (teoretică, dacă rămânem la acest stadiu al discuției – dar niciodată teoria nu trebuie ignorată- subestimată) deloc încurajatoare.

Dacă privim însă pe hartă, lucrurile devin aproape înspăimântătoare. Planeta a intrat în fibrilație! (Lasă că nici la nivel, să zicem, geologico-climatic nu pare chiar sănătoasă: cutremure devastatoare, taifunuri și uragane cu recorduri de viteză, inundații și incendii, încălzire globală.) Conflicte pretutindeni. Unele fierbinți – Ucraina ține capul de afiș de aproape doi ani, din toamnă avem un război și în Orientul Apropiat (scriu spre finalul lui octombrie, cine știe ce se va mai întâmpla până la tipărirea acestui text), altele „înghețate”, dar cu șansa ca, în agitația generală, să-și schimbe starea (se vorbește despre Taiwan și despre Kosovo, nu se spune nimic despre fierberea continuă din Africa, de la un capăt la celălalt, despre lumea arabă, despre cele două Corei, despre Kaliningrad). Asta, la primul nivel. La al doilea, se vorbește tot mai explicit despre ieșirea previzibilă a umanității din „pax americana”, un mod elegant de a vorbi despre „declinul Occidentului”, pentru a prelua formula lui O. Spengler, despre „ciocnirea civilizațiilor”, formula lui S.P. Huntington, despre ascensiunea Chinei (și Indiei), despre „regionalizarea” lumii în funcție de religii (religiile identificând, de fapt, obiceiuri, tradiții, cultură de adâncime, filosofie). Peste tot, plăci tectonice, deci falii! Deci potențiale cutremure… Sfere de influență, teritorii disputate, granițe puse în discuție, imperii nostalgice, hegemoni răniți (cu atât mai periculoși), hegemoni în devenire (cu atât mai activi), țări-pivot, țări victime. Peste tot, interese (ca în toată istoria: resurse, sol-subsol, forță de muncă; modern: și piețe de desfacere). Peste acestea, ambiții personale, ranchiune etnice („Dacă luăm în serios Legea Talionului, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, Pământul se va umple de oameni chiori și fără dinți” – Gandhi), calcule electorale, evenimente ce țin de întâmplare și, nu trebuie niciodată ignorată/subestimată, puterea prostiei.

Dincolo de toate și mai grav decât toate acestea, o boală generală, care pe mine mă sperie și-mi diminuează mult încrederea în viitor (~ul pe termen scurt și mediu), căci e o boală care se autoîntreține, greu de eradicat: anomia! Asta, pentru a vorbi frumos – la fel de bine, ba chiar mai expresiv, se poate spune nerușinarea! Abandonarea responsabilității, a eticii și legalității chiar. Căderea în animalitate. La nivel de persoană și la nivel suprapersonal deopotrivă. Ajungând până la organizațiile internaționale ale căror inițiale le aminteam mai devreme. Dreptul și imunitatea forței. Dumnezeu a fost împins afară din scenă, „gura lumii” nu mai poate filtra nimic la vremea libertinajului ca scop în sine, justiția e folosită ca ciomag în competiția (ca să nu spun, cum se spune curent, lupta) politică (de la noi, până în „democrația cea mai consolidată” de peste Atlantic), dreptul internațional e o formulă frumoasă și nefuncțională, instituțiile internaționale gen ONU, UE, CEDO sunt controlate de sponsori și de „strong guys”. Meta-corporații le numea cineva.

Toate acestea la vedere, ostentativ, devenind cu încetul standard și model. Cu totală nerușinare, de la șoferul, drogat sau nu, care ucide pe trecerea de pietoni, la polițistul care vinde droguri în loc să-l oprească pe șofer, la judecătorul care se preocupă mai mult de pensia lui specială decât să-l pedepsească pe polițist, la politicianul-legiuitor care… (se înțelege, nu este vorba despre întreaga categorie, ci de prea multele, totuși, cazuri pe care ni le prezintă mass-media; am menționat numai funcții cu sarcini în a păstra societatea „sănătoasă”, deci cu atât mai vinovați fiind cei în cauză atunci când sunt de partea „bolii”) și de la toți aceștia la „șefa UE” (categorie, nu persoană) care a acționat simultan ca agent de vânzare, contractant și legiuitor în mega-afacerea vaccinurilor anti-Covid, de la „formatorul de opinie” care aberează nonșalant la TV, vopsind negrul în alb și albul în… maro, până la „propagandiștii planetari”, șefi de state beligerante sau nu – nu-i numesc, sunt elementul cel mai efemer din discuția asta (nu-i întrece decât „șefa UE”, persoană, nu categorie). Interese și nerușinare. Dincolo de ele, victime. Oameni – dar cine să-i mai ia în seamă (când nici ei înșiși nu se iau în seamă, dresați, timorați, căutând fiecare un cotlon pentru supraviețuire individuală)?...

M-am întrebat adesea cum vor numi istoricii viitorului vremea noastră. „Epoca varicelei de bătrânețe a umanității” e descrierea metaforică, „vremea nerușinării” e eticheta potrivită, niciuna nu e suficient de neutră pentru a sta într-o periodizare a istoriei. „Evul Postmodern” sau altă găselniță de-asta probabil. Sigur e însă că omenirea viitorului mediu și lung (presupunând că va exista așa ceva) va privi cu jenă deceniile pe care le traversăm, minunându-se (sau nu?) cum, de exemplu, mereu eminenta Europă (mă rog, în ultimele secole măcar) a ajuns pierzătoarea de serviciu, acționând inconștient-masochist din uimitor de multe puncte de vedere (vezi, de pildă, voluntarismul în materie de energie, familie, educație, imigrație – iar Africa nu s-a „revărsat” încă, durata redusă de viață compensează deocamdată sporul demografic ridicat).

Previziuni, totuși, pentru 2024? De partea pesimistă – mă tem nu numai că niciunul dintre conflictele active nu se vor stinge, dar că și altele noi vor izbucni, toate legate între ele, mai subtil sau mai la vedere, cu justificări sugerate mai devreme. De partea „optimistă” – nu se mai poate continua așa, nerușinarea (păcatul) nu poate scăpa nesancționată (nepedepsit), există o justiție imanentă care nu poate ierta chiar totul. De partea realistă – în anul ce vine sunt alegeri în multe țări, începând cu „Licuriciul cel mare” și terminând cu cel mic (care are și el multe de măturat prin curtea proprie) și, vorba lui Johan Galtung, „popoarele nu sunt chiar așa de naive cum par”… Italienii și slovacii îi dau dreptate deja.

Abia aștept să scriu editorialul de peste un an…

Vedea-ne-am sănătoși în decembrie 2024 – într-o lume și ea ceva mai sănătoasă!