Versiunea .pdf

 Versiunea interactiva

Dragul de FMI...

Îmi amintesc de anii ’90, cei ai tranziției dinspre „centralismul naționalist” către „capitalismul globalist, de piață liberă” (ghilimelele relativizează cât și ce e de relativizat…), îmi amintesc adesea cu detalii, de aceea mai nostalgic, dar și cu mai multă jenă. Presupun că, la fel ca mine, mulți alți contemporani încearcă aceleași sentimente. Amerindieni care nu mai văzuseră cai și armuri și care au crezut că pe cai, în armuri, au coborât zeii pe Pământ… – am mai folosit comparația asta.

Pe de o parte, se pornise, chiar dinainte de revoluția (mă rog…) din decembrie, formidabila mașinărie de spălat creiere (oricum prespălate de o parte din propaganda dinainte, cea de partid, la concurență cu cea a agenturilor), care ne spunea, ceas de ceas și pe toate „canalele”, că suntem bicisnicii Europei, Occidentul este modelul și scăparea noastră, în particular, că industria e „un morman de fiare vechi”, agricultura poluează, serviciile sunt înapoiate, educația învechită, ca și cultura, ca și…, pe de altă parte, dinspre Vest veneau și salvatorii. Investitori li se zicea, aureolați de solarele instituții FMI (oficial, Fondul Monetar International; a fost creat în 1945, în urma Conferinței monetare și financiare a Națiunilor Unite de la Bretton Woods, SUA, cu trei funcții principale: supraveghere, creditare și asistență tehnică – informații Wikipedia, dar sublinierea celor trei „funcții” îmi aparține) și BM (Banca Mondială) – ceva mai târziu li s-a adăugat, ba chiar le-a luat locul UE (Uniunea Europeană). Veneau, bine promovați în mass-media, comisii de experți FMI, cu promisiunea unor „acorduri stand-by” salvatoare, finanțate de BM, dar și cu „asistență tehnică”, de fapt, cu condiții, precise și imperative: privatizați atâta la sută, începând cu anume întreprinderi, închideți cutare întreprinderi (poluatoare, nu-i așa?), vindeți pământ, resurse, servicii oricui și de oriunde ar veni cumpărătorul. „Terapie de șoc” se numea – mai mult șoc decât terapie… I-am ascultat, pentru că altfel Paradisul se îndepărta, NATO și UE nu mai stăteau de vorbă cu noi, altfel experții plecau – și chiar ar fi putut fi grav, pentru că ar fi plecat lăsând în urmă evaluări (confirmate sau deja anticipate de agențiile de rating, alt „ciomag” asociat cu FMI și BM, chiar dacă nu la vedere) care ne-ar fi făcut dificil/costisitor accesul la împrumuturi internaționale. În paralel, sindicatele, cu mercenari în fruntea lor, azi se spune asta liber la TV, lucrau din greu spre falimentarea întreprinderilor (și direct a țării – vezi mineriadele).

Un sabotaj/șantaj profesionist, la scară largă și nivel înalt, bine organizat și bine finanțat, dar și facilitat de, spuneam, naivitatea și nepriceperea noastră în materie de libertate și democrație, reală nepriceperea, cu naivitatea mult indusă de către echipele de propagandiști antiromânești ai FMI et comp., ai Occidentului „civilizat” și „civilizator”. Facilitat și de calitatea scăzută, profesională și morală, a unora/multora dintre cei care „au negociat” cu FMI et comp.

Și așa am ajuns unde am ajuns. O țară vândută, prădată, derutată! Și extrem de greu de „recuperat” – de resuveranizat (chiar dacă aceasta este tendința, în Europa mai ales, dar și în lume).

Partea proastă, sursă de mirare și de jenă, este că toate acestea s-au întâmplat la vedere, „legal” (după ce am adoptat legi în favoarea prădătorilor; exemplu tipic: vânzarea de pământ și de alte resurse către străini), nu ne trebuia decât o brumă de luciditate, o brumă de demnitate să ne dumirim. Și deschidere de minte, pentru că existau deja persoane care înțelegeau ce se întâmplă și spuneau/scriau ceea ce înțelegeau. E adevărat, deloc popularizați, ba chiar dimpotrivă – oho!, cât de dimpotrivă.

Citez dintr-o carte apărută prima dată în 1998:
„Să nu uităm că la sfârșit de secol XX ne confruntăm cu cel mai aprig și dureros război – lupta pentru piețe de desfacere. Lovitura sub centură, pe la spate, face parte, ca ceva normal, din regulile de bază ale acestui război. Cine câștigă? Aproape întotdeauna țările superindustrializate, căci au de partea lor puternicele corporații multinaționale și bineînțeles organismele financiare internaționale.” (p. 136, subl. m.)

„Nu trebuie uitat pe cine reprezintă FMI, că acest organism este, în fond, o bancă ai cărei acționari majoritari sunt marile puteri industrializate, care nu au și nu vor avea niciodată interes să-și creeze concurenți pe anumite piețe printre țările în curs de dezvoltare.” (p. 245-246) „Programele FMI nu au dat rezultate în nicio țară, cel puțin până la ora actuală. De altfel, în ultimii ani aceste organisme financiare internaționale sunt supuse unor critici din ce în ce mai acerbe ale unor specialiști de marcă în probleme de economie mondială.” (p. 245)

Nu mai continui, nu ar ajunge revista pentru tot ce ar trebui reamintit, precizez cartea și autorul: România, Jocuri de interese. Cumplitele profeții împlinite ale lui Nicolae Văcăroiu, un amplu interviu (260 de pagini) luat fostului prim-ministru al Guvernului României de ziaristul Gheorghe Smeoreanu. Am în față ediția apărută în 2021 la Editura Hoffman din Caracal. Spuneam, prima ediție a apărut în 1998, deci destul de devreme ca să putem profita, aflând și luminându-ne. Un specialist în ale economiei, cu mare experiență, vorbind din interior, din miezul evenimentelor, provocat de un ziarist incisiv.

Nu știu ce scria pe coperta din spate a ediției din 1998, dar prezentarea de acum a cărții chiar ar trebui să ne deschidă ochii, la propriu și la figurat: „Nicolae Văcăroiu, fostul premier al României între 1993 și 1996, face dezvăluiri incendiare despre presiunile infernale pe care Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, dar și Uniunea Europeană le fac asupra autorităților române de la cel mai înalt nivel pentru a le fi pusă România la picioare, despre mecanismul complex și extrem de eficient prin care țara ajunge o colonie dispusă să înghită orice, să rabde oricât. Vorbește și despre trădare, iar printre rânduri pot fi identificate și figurile sclivisite ale «gulerelor albe» și ale politicienilor care stau la coadă să-și trădeze neamul și țara.”

Mai explicit nu se poate. (Atenție la „detaliul” dar și Uniunea Europeană…) Mai adaug totuși ceva, dovadă că toate acestea se știu, inclusiv de către cei care se ocupă, cinic și tenace, de… „România educată”, de fapt, de Deșcolarizarea României. Sintagma de pe urmă este titlul unei cărți masive și extrem de documentate, de Mircea Platon, cu subtitlul Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc, care a apărut la Editura Ideea Europeană, București, în 2020. Același mesaj: „reformele” finanțate și consiliate de Banca Mondială au stricat sistemul de învățământ peste tot în lume pe unde s-au înfăptuit, dar și mai eficient/rapid la noi, grație cozilor de topor din interior.

Vorba Poetului: „Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc și mă mai mânii:/ Totuși, unde-au fost românii? Totuși, unde sunt românii?”

Mânie poetică, chiar dacă are noima ei: românii sunt doar o parte – a lumii, a Europei. Deloc altfel, nici în bine și nici în rău. La fel de manipulabili, la fel de ușor de legat de podeaua piramidei lui Maslow a nevoilor umane, de obsesia supraviețuirii individuale, ca să le mai rămână energie și discernământ pentru a se întreba care e costul supraviețuirii individuale. De un secol și mai bine, Europa știe că merge spre prăpastie, Occidentul știe că e în declin, au spus-o filosofii, sociologii, teologii, scriitorii, locuitorii lucizi ai planetei… A spus-o și… maica Tereza: „Dificultatea nu este să-i săturăm pe săracii planetei, ci să-i săturăm pe bogații planetei!” Care sunt tot mai bogați, tot mai nesătui, tot mai nerușinați. Pot întocmi o listă de zeci de titluri de cărți relevante, impresionante, convingătoare. Și, la ce ne folosesc aceste cărți – nouă, Europei, lumii?!... Întrebare care, măcar într-un an electoral pe multe meridiane, cum e cel care tocmai a început, n-ar trebui să fie retorică… Dar, pesimist cum sunt (aș zice, doar realist bătrân), tare mă tem că chiar așa va rămâne, retorică…

La fel ca întrebarea Poetului…